La doar 40 de kilometri de Bucureşti, într-unul dintre cele mai vechi sate din judeţul Ialomiţa, se înalță frumoasa Mănăstire Dridu. Locul pe care a fost ridicată este cunoscut sub denumirea de “La Metereze” şi tot aici a existat una dintre cetăţile de seamă ale lui Matei Basarab.
Satul Dridu a fost menţionat pentru prima dată în secolul al XV-lea, când zona a fost dăruită de către Radu cel Frumos Mănăstirii Snagov. Însă aşezarea este mult mai veche, arheologii găsind urme de civilizație care datează din epoca fierului, a bronzului şi din cultura veche românească şi medievală. Mai mult, satul a reprezentat prima aşezare din cultura veche românească care a fost cercetată sistematic şi numele de Dridu a fost dat şi acestei culturi, care a devenit “Cultura Dridu”.
Deşi satul este foarte vechi, Mănăstirea Dridu a fost construită abia în anii 1990, cu eforturile maicii Gabriela Maria Haraga. Nu avea niciun ban atunci când s-a hotărât să ridice lăcaşul, însă credinţa nu a făcut-o să se dea bătută. Deşi a întâmpinat multe dificultăţi, neprimind niciun ajutor de multe ori, a reuşit să clădească ceea ce putem vedea noi astăzi. A fost sprijinită, printre alţii, şi de Patriarhul Bisericii Ortodoxe, iar în anul 1992 a fost pusă prima piatră de temelie a mănăstirii.
Măicuţa care s-a încăpăţânat să ridice Mănăstirea Dridu, pentru că mulţi nu credeau că va reuşi, s-a chinuit mult pentru a ajunge la rezultatele de astăzi – a adus materiale din Ardeal şi Moldova, iar slujbele erau oficiate într-un bordei. S-a ridicat o biserică mică de lemn, care astăzi este paraclisul, iar în anul 1997 s-a ridicat biserica cea mare, cu ajutorul soţilor Steluţa şi Dumitru Irinescu. Biserica poartă trei hramuri, şi anume Acoperământul Maicii Domnului, Sfântul Dumitru Izvorâtorul de mir şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Locul a fost sfinţit în anul 2002, iar de pictură s-a ocupat un artist iconar din Bacău.
Deşi mai sunt multe lucruri de făcut, Mănăstirea Dridu a prins viaţă odată ce a început să fie locuită. Ansamblul mănăstiresc include şi chilii pentru măicuţe, anexe gospodăreşti, dar şi ateliere de pictură pe lemn şi sticlă, ateliere de broderie şi croitorie. Măicuţele lucrează neîncetat în acestea, pentru a mai strânge bani ca mănăstirea să fie gata. Nu se plâng că nu au de toate, ci au încredere că Dumnezeu le va ajuta şi de acum înainte, aşa cum a făcut-o şi până acum. Credincioşii care vor să vină în acest mic paradis sunt aşteptaţi zilnic, acesta fiind un loc în care îţi poţi regăsi liniştea.
