Mănăstirea Râmeț, aflată în județul Alba, la poalele Munților Trascău, reprezintă una dintre cele mai vechi vetre monahale ortodoxe din Transilvania. Așezământul se găsește în Valea Mănăstirii, într-un decor spectaculos format de valea îngustă a râului Geoagiu și de pereții calcaroși ai Munților Apuseni, în apropierea Cheilor Râmețului.
Originile vieții monahale din zonă sunt legate de pustnicii retrași în munții din jur. Biserica veche păstrează mai multe straturi de pictură murală, cel mai vechi fiind datat în jurul anului 1300. O inscripție din anul 1377, realizată de zugravul Mihu de la Crișul Alb, menționează numele Arhiepiscopului Ghelasie, una dintre personalitățile importante ale Ortodoxiei medievale transilvănene.
Istoria mănăstirii cuprinde și perioade dificile. În secolul al XVIII-lea, așezământul a fost afectat de acțiunile autorităților habsburgice împotriva mănăstirilor ortodoxe, fiind distrus în anii 1762 și 1785 și ulterior refăcut. În 1955 a devenit mănăstire de maici, iar după închiderea produsă în contextul Decretului 410 din 1959, activitatea monahală a fost reluată în deceniile următoare.
Ansamblul cuprinde biserica veche, biserica mare și clădirile mănăstirești. Biserica nouă are hramurile „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Adormirea Maicii Domnului”, iar vechiul lăcaș este legat de hramul „Izvorul Tămăduirii”. Arhitectura, pictura medievală și peisajul Munților Trascău transformă Mănăstirea Râmeț într-un reper religios, istoric și cultural important al județului Alba.
