Mănăstirea Cășiel, cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”, se află în județul Cluj, într-un cadru retras, înconjurat de dealuri împădurite și de peisajul liniștit al Văii Cășielului. Așezământul aparține Protopopiatului Dej și reprezintă unul dintre vechile centre monahale ortodoxe din această parte a Transilvaniei.
Istoria mănăstirii începe în anul 1765, când călugărul Pahomie Georgiu a întemeiat așezământul pe pământul familiei. Mănăstirea a trecut prin numeroase perioade dificile, fiind însă cruțată în timpul măsurilor de desființare a mănăstirilor ortodoxe din Transilvania de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Vechea biserică a ars în anul 1823 și a fost refăcută de localnici. În iarna anului 1925, construcția s-a prăbușit sub greutatea zăpezii. În primăvara următoare, credincioșii din Strâmbu și Valea Cășielului au cumpărat o biserică de lemn din satul Canci, actualul Dumbrăveni din județul Bistrița-Năsăud. Biserica, ridicată în secolul al XVIII-lea, este astăzi monument istoric.
Viața monahală a fost reluată în 1956, dar a fost întreruptă după numai trei ani, în urma Decretului 410 din perioada comunistă. Reînființarea oficială a Mănăstirii Cășiel ca mănăstire de maici a avut loc în 1991, iar în 1994 a fost sfințit paraclisul cu hramul „Buna Vestire”.
Complexul monahal actual păstrează biserica de lemn, clădirile destinate obștii și spațiile pentru slujbe și pelerini. Mănăstirea adăpostește un fragment din lemnul Sfintei Cruci și o raclă cu părticele din moaștele mai multor sfinți, hramul principal fiind sărbătorit anual la 14 septembrie.
