În vara lui 2012, s-au inaugurat astfel chiliile călugăreşti, trapeza şi bucătăria de la parterul clădirii, Părintele Mitropolit Laurenţiu sfinţind cu acelaşi prilej (8 iulie) şi paraclisul încorporat noii clădiri şi destinat săvârşirii slujbelor din zilele de rând. Etajul se află actualmente la stadiul aplicării finisajelor interioare, urmând să găzduiască în viitor chilii monahale, bibliotecă şi ateliere.