Cel mai mare lac subteran permanent din România, denumit și „Minunea Mununii” are următoarele dimenisiuni: 65 metri lungime, 20 metri lăţime, 12 metri adâncime – valori pentru nivel mediu al apelor.
În aven se coboară fără dificultate cei 30 m prin colțul de sud-vest și se ajunge pe marele grohotiș care se prelinge pe sub cele două portaluri. La jumătatea acestei pante în peretele din dreapta pe lângă care coborâm se deschid două mici guri de galerii. Cea inferioră se închide la câțiva zeci de metri dar cea superioară mai complicată se termină în abruptul muntelui, formând cea de-a II-a intrare a peșterii.