Biserica a fost schit de călugări până în anul 1863, când acesta s-a desfiinţat ca urmare a Legii secularizării averilor mănăstireşti. Lăcaşul de cult a devenit biserică sătească, iar, prin Legea din 1893, biserică parohială. Edificiul a suferit reparaţii şi în anul 1883. În anul 1903 s-a făcut o nouă reparaţie capitală a bisericii prin contribuţia benevolă a credincioşilor parohiei. Redeschisă în anul 1945, după război, este reînchisă din nou în septembrie 1959, odată cu promulgarea Decretului Consiliului de Stat nr. 410.